Am învăţat să spun "
Nu". De ce pula mea nu am ştiut să spun "
Nu"? Mi-a fost greu. Am fost marcat de atâţia ani în care am spus doar "
Da". De teamă, de ruşine, de frică de a nu avea de suferit, sau din orice alte motive, spuneam "
Da" la orice solicitare. Chiar dacă acel "
Da" mă făcea să sufăr. Spuneam "
Da" oricui. Spuneam "
Da" oricărui prieten care îmi cerea ajutorul, spuneam "
Da" oricărui şef care îmi spunea să fac altceva decât ar fi trebuit să fac, spuneam "
Da" oricărei rugăminţi, spuneam "
Da", de teama "
Nu"-ului. Acel "
Da" m-a făcut un prieten bun, un prieten căutat când ceilalţi aveau nevoi, m-a făcut angajatul model, sclavul suprem. Acel "
Da" m-a făcut prost, m-a făcut folosit, m-a sodomizat. Spuneam rar "
Nu", de obicei cu jumătate de gură. Şi atunci mă răzgândeam repede, şi tot "
Da"
era până la urmă. Nu puteam să spun "
Nu". Cuvântul "
Nu" nu îl cunoşteam. Mă certam deseori că mă vând cu acel "
Da". Am făcut multe lucruri pe care nu aş fi vrut să le fac. Dar din pricina slăbiciunii mele de a nu putea refuza, le-am făcut. Am investit timp, bani, sentimente, tinereţe, doar din cauză că nu am ştiut să spun "
Nu". Poate m-am trezit târziu, poate ar fi trebui să învăţ "
Nu"-ul mai devreme, poate ar fi trebuit să fiu mai categoric, poate ar fi trebuit să îmi asum "
Nu"-ul mai demult.
E bine totuşi că am învăţat să spun şi "
Nu". Ştiu acum să spun şi "
Da" şi "
Nu". Îmi dau seama, acum, că totul era simplu de la început. Totul se învârte în jurul unui "
Da" sau al unui "
Nu". Binele meu contează de răspunsul care îl dau. "
Nu"-ul mă face mai puternic. "
Nu"-ul mă face auzit. "
Nu"-ul face ca şi părerea mea să conteze. Tu ştii să spui "
Nu"?
