Un euro

 La o plimbare prin centrul Munchen-ului, am rămas blocat cu privirea pe o persoană. Era primul cerşetor pe care îl vedeam în Munchen. Un pic murdar, dar nu extrem, nebărbierit de câteva zile. Mergea încet şi privea lumea care venea din faţa lui, probabil îşi alegea oamenii cărora să le ceară, întindea şapca şi spunea: "Bitte, ein euro." Majoritatea nu îl băga în seamă, trecea prin dreptul lui, unii aruncându-i  privire, alţii ignorându-l pur şi simplu. A ajuns în dreptul meu, m-a văzut că îl privesc. A întins şapca: "Bitte, ein euro.". Am zâmbit, nu ştiu de ce. M-am uitat în şapca lui, avea două monezi de un euro şi una de 20 de cenţi. L-am privit în ochi şi l-am întrebat: "Cum e fra? Merge treaba?" "Merge pe dracu'! Zgarciti ăştia frate..." 

Danke şi Bitte

 Cred că fiecăruia dintre noi îi place să audă "Te rog!" când i se cere ceva. Fiecăruia îi place să i se spună "Mulţumesc" pentru o treabă îndeplinită.
 
 Deşi ne place să ni se adreseze cuvintele astea, majoritatea evităm să le folosim, uneori avem impresia că ne înjosim dacă rugăm pe cineva ceva, avem impresia că nu trebuie să mulţumim, oarecum cel căruia ar trebui să îi spunem "mulţumesc" era obligat să facă treaba respectivă. Ne mirăm că nu auzim cuvintele magice dar nu ne gândim că (poate) nici noi nu le folosim prea des.
 
 Nemţii sunt altfel, nu se sfiesc să spună nici "Bitte", nici "Danke". Uneori ai impresia că exagerează, cel puţin până te obişnuieşti.
 
 Încă nu ştiu exact ce ar trebui să spun când vânzătoarea de la magazin, după ce plătesc îmi spune "Danke". Contrar a ceea ce se întâmplă în Ro, unde clientul îi mulţumeşte vânzătoarei, ceea ce e o aberaţie dacă stai să te gândeşti: vânzătorul trebuie să îţi mulţumească că ai ales magazinul lui să îţi cheltui banii. Clar meriţi un "Danke"!
 
 La fel de nedumerit în legătură cu răspunsul sunt la job, unde la finalul unei zile de muncă, şeful îmi spune "Danke". Adică şeful îmi mulţumeşte că am muncit pentru el încă o zi! Wow!! Super, nu? Şi asta se întâmplă în fiecare zi la plecare. Nu e nici un ordin care să ţi-l dea fără să omită să spună "Bitte!". Adică ... şeful îmi spune "Te rog, fă ..."! Nu îl deranjează deloc nici că îl roagă pe un angajat să facă o treabă, nici că îi mulţumeşte pentru serviciile aduse. E şef, dar înafară de asta e om. Şi cuvinte ca "Danke" sau "Bitte" sunt normale între oameni civilizaţi. Îţi dă o stare de bine doar folosind două cuvinte. Ţi-e drag să mergi la lucru, şi munceşti mai cu spor ştiind că munca ţi-e recunoscută şi apreciată printr-un simplu "Danke".
 
 
 
 Înainte de a pleca din ţară, în Sibiu se iţise o campanie mult mediatizată: "Sibiu, capitala bunelor maniere". Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că rezultatul nu a fost cel scontat, iar banii investiţi în campanie au fost pur şi simplu aruncaţi pe fereastră. Deh, alţi oameni, alte mentalităţi.
 
 
 Mulţumesc!